Supravietuitorii

Povesti despre pesti care traiesc pe uscat, se catara in copaci sau alearga pe nisip mai repede decat ar inota, ar putea parea rupte dintr-un roman stiintifico-fantastic. Si totusi, astfel de vietati exista, chiar daca nu sunt un rezultat al evolutiei ci, mai degraba, al stagnarii acesteia.

Cei mai multi dintre acestia nu sunt altceva decat urmasi ai dipnoilor stravechi, pesti primitivi, la care, alaturi de branhii se dezvoltasera si plamani rudimentari, un fel de basici inotatoare, irigate de sange, care le permiteau sa supravietuiasca luni in sir in afara apei. Cele mai multe specii fosilizate au fost datate la aproape 250 milioane de ani desi, se pare, existenta lor era mult mai veche, daca este sa ne luam dupa Diabolichthyes, una dintre primele specii de dipnoi, descoperita in China si datata la peste 400 milioane de ani.

• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
• Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?

Doar trei specii au supravietuit pana in prezent, fiecare dintre ele pe un alt continent. Daca Lepidosiren este intalnit doar in America de Sud, in bazinul Amazonului, Neoceratodus se gaseste exclusiv in Astralia, asta in timp ce Protopterus poate fi gasit numai in Africa occidentala. Reprezentatii acestor specii sunt considerati drept fosile vii, o etapa tranzitionala de la viata acvatica la cea pe uscat. Intr-adevar, aceste vietati pot supravietui timp de mai multe luni in afara apei, timp in care respiratia se realizeaza prin intermediul plamanilor, ajungandu-se pana acolo incat expunerea brusca la un mediu inundat sa inece ciudatele creaturi.

Protopterus, numit de nativii africani si „cambona”, este intalnit, cu precadere, in mlastini si balti, desi au fost cazuri cand exemplare din aceeasi specie au fost pescuite chiar si in lacul Victoria, unul dintre cele mai lacuri de pe continetul african. Atunci cand mlastinile dau semne de secare, protopterus incepe sa isi sape in mal un adapost tubular, folosind cavitatea bucala asemenea unui cupe de excavator si eliminand namolul prin orificiile branhiale. In astfel de adaposturi, pestii supravietuiesc pana la sase luni, din iulie pana in decembrie, atat cat tine perioada de seceta, fara sa se hraneasca si reducand dramatic propriul metabolism. In cazul in care malul risca sa ii astupe adapostul, protopterus isi confectioneaza din propriile secretii un tub prin intermediul caruia continua sa respire aerul de la suprafata.

Un comportament asemanator este intalnit si in cazul celorlalte doua specii, care supravietuiesc perioadelor secetoase, ascunse in namolul de pe maluri.

Nu la fel stau lucrurile si in cazul pestilor-cataratori, Periophthalmus koelreuteri, cei care pot fi intalniti pe o arie destul de larga, din Oceanul Indian si Pacific, pana pe coasta vestica a Africii. Naturalistii au o adevarata dilema atunci cand trebuie sa clasifice ciudatele animale, periophthalmus evoluand pana la stadiul in care se confunda cu un amfibian. Conformatia inotatoarelor sale pectorale ii permite sa se miste la fel de bine atat in apa cat si pe uscat, acolo unde acestea pot fi folosite ca niste veritabile picioare. Ba mai mult, ele ii permit vietatii sa se catere in copaci pe timpul refluxului si sa vaneze insecte cu o viteza mult mai mare decat in apa.

Periophthalmus si-a dezvoltat si o capacitate unica in lumea vietatilor acvatice, aceea de a respira prin piele, asemenea batracienilor. Acest sistem are insa si un impediment, acela ca pielea animalului ar trebui sa fie in permanenta umeda, limitandu-i zona de actiune la regiunile mlastinoase. O alta forma de adaptare la viata amfibiana o reprezinta conformatia branhiilor. Aceste actioneaza asemenea unor tuburi de oxigen, pe care periophthalmus le umple cu apa, fapt ce ii permite sa respire timp indelungat in afara lacurilor.

Desi nu depaseste 15 centimetri lungime, pestele-catarator este un carnivor convins, dieta sa fiind constituita din crabi minuscului, insecte si artropode, pe care le vaneaza, in cea mai mare parte, atunci cand se afla pe uscat.

Atunci cand se simte amenintat, periophthalmus alearga cu o viteza incredibila spre locurile care abunda in namol, scufundandu-se in acesta cu aceeasi rapiditate cu care isi vaneaza prada. Chiar si acoperiti complet de mal, pestii din aceasta specie pastreaza o cantitate mica de aer care le permite sa respire chiar si in conditiile unei cantitati extrem de reduse de oxigen.

Pana in prezent, au fost descoperite nu mai putin de 17 specii de pesti cataratori, cele mai raspandite fiind Periophthalmus argentilineatus si Periophthalmus barbarus, a caror arie se intinde din sud-estul Asiei si nordul Australiei, pana pe coasta vestica a Africii. Tot mai des, in ultima perioada, pestii-cataratori au devenit unii dintre cei mai cautati pesti de acvariu.

In Romania, singurul peste care poate supravietui cateva ore sau chiar zile in afara apei, este tiparul. Scos din mediul sau natural, acesta se poate tari cateva zeci de metri pana la cea mai apropiata sursa de apa.